Calendar

 
  »

Sinaxar

 
 
 

Sarbatoarea Floriilor la biserica noastra

Tagged:

Duminica Floriilor este o sarbatoare importanta in cadrul religiei ortodoxe de pretutindeni. Cunoastem cu totii semnificatia acestei zile in care Mantuitorul nostru coboara in cetatea Ierusalimului fiind primit ca un Imparat, pentru ca numai cateva zile mai tarziu sa moara rastignit ca un talhar.

Anul acesta, in Duminica Floriilor, am avut ocazia de a participa la o slujba inaltatoare,cu atat mai mult cu cat Biserica "Inaltarea Domnului" din Hayward, a avut binecuvantata onoare de a-l avea in mijlocul ei pe insusi Inalt Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Nicolae.
 A fost o slujba emotionanta, care mi-a readus in suflet o particica din pacea sufleteasca care o simteam atunci cand luam parte, alaturi de familie, la slujba de Florii din Romania. Fac aceasta comparatie, deoarece, luand parte la aceasta minunata slujba de Florii, mi-am dat seama ca ma aflu nu doar in mijlocul unor oameni, membrii ai unei biserici oarecare, ci in mijlocul unei familii. Am avut bucuria de a asista la o comuniune extraordinara intre Preotul Paroh Gabriel Curpene si membrii bisericii "Inaltrea Domnului", care cu multa dragoste si emotie s-au pregatit cum se cuvine pentru a-l primi in mijlocul lor pe Inalt Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Nicolae.
Eforturile Bisericii "Inaltarea Domnului" au fost rasplatite cu ata mai mult cu cat s-a bucurat de prezenta unui numar mare de credinciosi adunati pentru a sarbatorii simbolic Intrarea Domnului in Ierusalim prin sfintirea salciei.
La sfarsitul Sfintei Liturghii, am avut placerea de a-l asculta pe Inalt Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Nicolae care a adresat celor adunati cateva cuvinte despre importanta participarii la Sfanta Liturghie si modul in care trebuie sa le transmitem copiilor nostrii credinta noastra ortodoxa.
Discursul Inalt Prea Sfintiei Sale m-a impresionat in mod deosebit cu atat mai mult cu cat putini dintre noi intelegem cu adevarat ce inseamna a fi crestin ortodox si cat de importanta este participarea la Sfanta Liturghie. Cu totii suntem impresionati de patimile Mantuitorului si de jertfa Sa pe cruce, cu totii participam la Slujba de Inviere in fiecare an de Pasti rugandu-ne si sperand ca prin jertfa Mantuitorului sa ne fie si noua iertate pacatele pe care ca niste oameni le-am savarsit de-a lungul anului, insa putini dintre noi cunoastem ca in fiecare Duminica, in fiecare Liturghie, Iisus se jertfeste si ne daruieste sangele si trupul Sau pentru a ne aduce mai aproape de mantuirea sufletului nostru. Trebuie sa intelegem ca participand la Sfanta Liturghie doar in ultimele 15 minute jertfa Mantuitorului este in zadar. Nu este necesar sa asteptam un an de zile pentru a primi trupul si sangele lui Iisus ci o putem face in oricare Duminica din an.
Deasemenea , Inalt Prea Sfintia Sa , a vorbit si despre importanta continuitatii acestei frumoase comuniuni intre Biserica si credinciosi si dupa Sfanta Liturghie, comuniune care exista in cadrul Bisericii "Inaltarea Domnului" dupa cum am observat, luand parte in fiecare Duminica la Sfanta Liturghie, in cadrul acestei Biserici.
Slujba minunata din Duminica Floriilor a fost urmata de o masa bogata pregatita cu dragoste, ca de fiecare data, de Consiliul de Doamne, de la care, pe langa minunatele mancaruri de post, nu au lipsit pestele si vinul asa cum este randuit de Biserica Ortodoxa in Duminica Floriilor.
Deasemenea, copii de la Scoala de Duminica ne-au incantat cu un program de poezii religioase cu ocazia Sarbatorii Floriilor si  Saptamanii Patimilor, coordonati de Doamna Preoteasa Claudia Curpene si doamna Roxana Craciun.
Am asistat la momente emotionante, si ma bucur ca am avut ocazia de fi alaturi de membrii Bisericii "Inaltarea-Domnului" in aceasta zi importanta din activitatea ei.
Probabil fiecare dintre noi am trait emotii diferite in aceasta zi , insa sunt sigura ca am trait cu totii bucuria de a sarbatorii acest eveniment impreuna. As dori sa profit de acesta ocazie si sa va indemn sa fiti alaturi de Biserica "Inaltrea-Domnului" participanad la minunatele slujbe din Saptamana Patimilor, incheind cu inaltatoarea Slujba a Invierii.
As dori sa multumesc membrilor Bisericii "Inaltarea-Domnului" si Preotului Gabriel Curpene pentru caldura si dragostea cu care m-au primit de ficare data in mijlocul lor. Dumnezeu sa va ajute!

Cu respect,

...un participant.