Calendar

 
  »

Sinaxar

 
 
 

Membria 2008-2009

În cele ce urmează, doresc să vă aduc la cunoştinţă, într-un mod cât se poate de restrâns, care este semnificaţia membriei în biserică şi care este importanţa ei. Sper ca pe această cale să pot răspunde, celor care mi-aţi solicitat acest lucru, şi totodată şi celor care sunteţi interesaţi să deveniţi membri cu drept de vot ai sfintei biserici. Membria este elementul cheie al existenţei bisericii, având două dimensiuni vitale şi anume: duhovnicească şi administrativă. Un membru duhovnicesc al bisericii este o persoană care este botezată în Biserica Ortodoxă, mărturiseşte credinţa acesteia, participă la Sfântă Liturghie şi la alte slujbe -  în special Taina Mărturisirii (Spovedania) şi Sfântă Împărtăşanie. Un parohian, în conformitate cu canoanele şi regulile Bisericii Ortodoxe, este un membru duhovnicesc care s-a angajat prin votul personal în a susţine biserica printr-o contribuţie financiară şi abilităţi personale, ca o expresie a credinţei în Dumnezeu şi respect pentru instituţia sacră. Fiecare parohian care participă în viaţa liturgică şi socială a bisericii trebuie să fie un membru în good standing. Prin urmare, în urma hotărârii Adunării Parohiale de la începutul anului 2008, s-a stabilit ca membria să fie de $200 de persoană.

Pentru a vă putea exprima dreptul de vot în problemele administrative şi de organizare ale bisericii pe anul 2009, este necesar să vă achitaţi taxa de membrie către biserică. În acest sens veţi completa o cerere către părintele paroh al bisericii şi, cu binecuvântarea lui, veţi putea achita taxa de membrie. Cereţi acest formular preotului paroh. Pentru a păstra echilibrul în administraţia financiară a sfintei biserici, vă rugăm să onoraţi contribuţia dumneavoastră, pe anul 2008 pentru membri noi, şi pe anul 2009 pentru cei vechi. Vă încurajez ca toate donaţiile, inclusiv cele pentru preot (acatiste, pomelnice, sărindare) să le faceţi prin cec pe numele „Ascension of the Lord Romanian Orthodox Church”.  În mod automat, toate donaţiile dumneavoastră, făcute prin cec către sfânta biserică, sunt tax-deductible.

Participarea unui creştin la serviciile religioase oferite de biserică nu implică obligativitatea achitării taxei de membrie. Însă suntem datori să va anunţăm că, chiar şi prin plata membriei actuale a unui număr aproximativ de 50 de membri cu drept de vot, cât numără biserica „Înălţarea Domnului”, este destul de greu să construim un buget funcţional, pentru buna desfăşurare a tuturor activităţilor bisericeşti.

Potrivit unui studiu efectuat în cursul anului 2008 am constatat că, pe parcursul întregului an, Biserica Ortodoxă Română „Înălţarea Domnului” a fost vizitată aproximativ de 150 de credincioşi.

Potrivit regulilor în vigoare şi Constituţiei Bisericeşti după care instituţia se conduce, în primele şase săptămâni ale noului an toţi membrii cu drept de vot ai bisericii vor fi convocaţi pentru a participa la Adunarea Generală a parohiei. Ordinea de zi şi invitaţia de a participa la acestă şedinţă vor fi comunicate cu cel puţin 15 zile înainte de data când va avea loc Adunarea Parohială a bisericii.

What does it mean to be a member in the Orthodox Church?

Membership is the key element for the existence of the Orthodox Church and it has two vital dimensions: spiritual and administrative. A spiritual member of the church is a person, who was baptized in the Orthodox Church, confesses its faith, attends its services and receives its sacraments, especially the holy confession and communion.

A parishioner, according to the canons and the regulations of the Orthodox Church, is a spiritual member who committed to support the church through financial contribution and personal abilities as an expression of faith in God and respect for the sacred institution.

Every parishioner who participates in the liturgical and social life of the church should be a member in good standing.

Credincioşii care doresc să devină membri ai Bisericii Ortodoxe Române cu hramul „Înălţări Domnului”  sunt invitaţi să  ia legătura cu preotul paroh sau cu consiliul parohial. Membrii, conform statutului bisericii,  beneficiază de pomenirea în toate duminicile din an a Acatistului şi a Pomelnicului familiei, precum şi de înlesniri de la serviciile oferite de biserică.

Regulile Bisericii Ortodoxe sunt bazate în totalitate pe învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos şi păstrate în cele două surse ale descoperirii divine - Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Cu alese binecuvântări  duhovniceşti,

Preot Paroh Gabriel Curpene